Introducere în regula „3-30-300”
Orașele europene adoptă tot mai frecvent regula „3-30-300” pentru a îmbunătăți calitatea vieții. În cadrul podcastului Green Report, vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, și moderatoarea, Raluca Fișer, au discutat despre distanța la care se află orașele din România de aceste standarde și despre schimbările necesare pentru a recupera decalajul.
Ce reprezintă regula „3-30-300”?
Promovată de Ordinul Arhitecților, regula „3-30-300” stabilește criterii pentru un oraș sănătos: trei copaci vizibili de la fereastră, 30 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor și maximum 300 de metri până la cel mai apropiat parc. Acest model este utilizat în multe orașe europene ca reper pentru creșterea calității vieții și protejarea sănătății populației.
Provocările în România
Nicu Ștefănuță consideră că obiectivul de 30 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor este necesar și realizabil, având în vedere că în București există sub 10 metri pătrați pe cap de locuitor, față de recomandarea UE de 26 m² și 86 m² în Madrid. El sugerează că dezvoltările imobiliare ar trebui să fie condiționate de crearea de spații verzi adecvate, așa cum s-a întâmplat în Brașov, unde se impune păstrarea a 30% din teren pentru spații verzi.
Importanța arborilor rezistenți la climă
Ștefănuță a subliniat necesitatea plantării arborilor rezistenți la schimbările climatice, în locul speciilor fragile, evidențiind un exemplu din Portugalia, care a investit 7 miliarde de euro în astfel de arbori pentru a reduce temperatura și a îmbunătăți mediul urban.
Accesibilitatea la parcuri
Indicatorul de 300 de metri până la cel mai apropiat parc este cel mai greu de implementat în orașele românești. Raluca Fișer a menționat că nu este vorba doar despre numărul de parcuri, ci și despre distribuția lor în interiorul orașului. Accesibilitatea presupune continuitate și conectivitate pietonală, nu doar statistici.
Intervenții strategice necesare
Ștefănuță a precizat că, pentru a atinge acest criteriu, este nevoie de intervenții strategice în urbanism, inclusiv recuperarea terenurilor industriale abandonate pentru transformarea lor în parcuri. El a menționat că decizia de a transforma terenurile în parcuri sau dezvoltări imobiliare devine o alegere politică, care afectează calitatea vieții urbane.
Responsabilitatea statului
În ceea ce privește rolul instituțiilor publice, Ștefănuță a subliniat că acestea ar trebui să fie primele care acționează în extinderea și protejarea spațiilor verzi. Renovarea clădirilor publice ar trebui să fie o prioritate, nu doar din cauza consumului de energie, ci și pentru a da un exemplu pozitiv comunității. El a avertizat că lipsa acțiunii poate duce la o criză fiscală pentru populație.
Implicarea cetățenilor
Ștefănuță a subliniat importanța implicării civice în determinarea administrațiilor locale să adopte măsuri verzi. Prezența cetățenilor în ședințele publice și utilizarea instrumentelor legale existente sunt esențiale pentru responsabilizarea autorităților. Mobilizarea online și offline rămâne crucială, iar cetățenii sunt încurajați să se facă auziți.
Concluzie
Protecția mediului este o problemă direct legată de viața de zi cu zi, implicând nu doar natura, ci și costurile și oportunitățile economice. Tranziția verde nu se referă doar la reducerea emisiilor, ci și la demnitatea și bunăstarea oamenilor, având o dimensiune socială importantă. Este esențial ca orașele să integreze natura în viața cotidiană pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor.
